Prin deciziile sale precipitate care l-au împins pe Jim Mattis la pensionare, preşedintele Trump face mai mult pentru subminarea securităţii naţionale americane decât oricare adversar extern, scrie Susan Rice in New York Times, citeaza Rador.
Procesul de luare a deciziilor în materie de securitate naţională al acestei ţări este mai disfuncţional decât oricând de la promulgarea Legii Securităţii Naţionale în 1947. Nimic nu ilustrează mai pregnant această periculoasă disfuncţie decât deciziile nesăbuite şi unilaterale ale preşedintelui Trump de a anunţa retragerea bruscă a tuturor celor 2.000 de militari americani din Siria şi retragerea a 7.000 de soldaţi din Afganistan.
Aceste decizii au fost adoptate contrar sfaturilor principalilor consilieri prezidenţiali, au luat pe nepregătite Congresul şi pe aliaţii noştri şi au trimis cadouri timpurii de Crăciun adversarilor noştri din Rusia şi Iran, precum şi Hezbollahului şi talibanilor. Costurile acestui haos sunt enorme, începând cu demisia ca o lovitură deconcertantă a secretarului apărării Jim Mattis, unul dintre ultimii demnitari ai administraţiei care mai erau încă dedicaţi conservării rolului de conducere şi alianţelor globale ale Americii.
Într-un mesaj năucitor transmis miercuri pe Twitter, dl Trump a proclamat înfrânt Statul Islamic şi a promis retragerea rapidă a forţelor americane din Siria. În realitate, ISIS nu e înfrânt, deşi este extrem de slăbit. Pentagonul estimează că 2.000-2.500 de luptători continuă să controleze teritorii în sud-estul Siriei, în vreme ce alte zeci de mii au rămas în continuare răspândiţi în diverse zone din Siria şi Irak
Deşi mulţi militanţi s-au dat la fund, amestecându- se înapoi în restul populaţiei, ei pot să reapară oricând, după cum am constatat după retragerea americană din Irak din 2011. Stabilizarea zonelor eliberate de la ISIS pentru a împiedica revigorarea acestuia rămâne la fel de importantă ca oricând. Abandonarea Siriei şi retragerea de acolo nu sunt decât spre beneficiul militanţilor, Turciei, preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Rusiei şi Iranului.
Noi ne abandonăm partenerii kurzi, lăsându-i vulnerabili la o ofensivă a Turciei, după ce ei au făcut munca dificilă de subminare a ISIS. Ne părăsim aliaţii britanici şi francezi care şi-au detaşat forţe pe câmpul de luptă, dar şi o coaliţie de peste 70 de ţări pe care am construit-o cu mare dificultate pentru a contracara ISIS - fără măcar să fi avut politeţea de a-i consulta înainte. Lăsăm Israelul singur să se confrunte cu ostilitatea Iranului şi Hezbollahului şi concomitent renunţăm la ce influenţă ne va mai fi rămas în privinţa viitorului unei Sirii fracturate.
Ordinul aproape simultan de retragere a trupelor americane din Afganistan i-a şocat pe aliaţii noştri din NATO, care luptă alături de forţele SUA încă de la 11 septembrie 2001, şi a zdruncinat guvernul afgan înaintea unor alegeri prezidenţiale de aşteptat să se desfăşoare în condiţii precare anul viitor. Această retragere arbitrară şi precipitată îi va întări pe talibani şi va submina eforturile diplomatice de pornire forţată a negocierilor de reconciliere, în vreme ce lasă calea deschisă unei mai mari influenţe a Rusiei şi Chinei.
Dacă procesul nostru de luare a deciziilor în materie de securitate naţională ar fi avut fie şi un minim de funcţionalitate, ar fi existat un plan conceput cu mare atenţie pentru executarea acţiunilor, chiar şi a celor prost gândite. Acel plan ar fi inclus strategii de evitare a riscurilor pe câmpul de luptă pentru partenerii noştri şi pentru guvernele prietene; consultări prealabile cu aliaţii; informări ale Congresului; precum şi o strategie mediatică.
În schimb, doi factori s-au combinat pentru a asigura colapsul mecanismului de luare a deciziilor. În primul rând, se pare că John Bolton, consilierul pe probleme de securitate naţională, rareori îşi convoacă colegii de cabinet - întruniri cunoscute drept „comitetul directorilor” - pentru a analiza cele mai dificile chestiuni. Din contră, actori-cheie sunt lăsaţi pe dinafară, după cum s-a scris că a fost cazul cu Şeful Statelor Majore Reunite la funesta şedinţă finală privind Siria.
Dl Bolton nu a numit un consilier adjunct pe probleme de securitate naţională, lăsând vacant un post esenţial, al cărui ocupant coordonează în mod normal diversele organe de securitate naţională în vederea conceperii şi implementării politicilor. Dl Bolton şi-a asumat totodată responsabilitatea directă în privinţa gestionării oricărei situaţii, de la atacuri teroriste şi cibernetice până la uragane şi pandemii - sarcini care îi erau anterior încredinţate unui alt demnitar de la Casa Albă.
De asemenea, dl Bolton călătoreşte în străinătate mai mult decât oricare dintre predecesorii săi, cu toate că el îndeplineşte concomitent multiple sarcini de natură a te extenua. Fie şi numai aceste alegeri neinspirate ar fi suficiente pentru a schilodi procesul de luare a deciziilor în materie de securitate naţională. Însă un al doilea factor - însuşi dl Trump - a dat lovitura letală procesului de luare a deciziilor.
Preşedintelui nu-i pasă câtuşi de puţin de date concrete, informaţii de la serviciile secrete, analize militare ori interesul naţional. El refuză să ia în serios punctele de vedere ale consilierilor săi, anunţă decizii din impuls şi nu-i pasă de consecinţele acţiunilor sale. Abandonându-şi rolul de Comandant Suprem responsabil, dl Trump face astăzi mai mult pentru subminarea securităţii naţionale americane decât oricare adversar extern.
Şi cu toate acestea nici un republican din Congres nu e dispus să facă mai mult decât a-şi exprima îngrijorări în şoaptă sau pe Twitter. Pe acest fundal, demisia dlui Mattis este chiar şi mai îngrijorătoare. Chiar dacă activitatea sa a fost doar parţial pozitivă, el a asigurat liniştirea de care aliaţii noştri aveau nevoie cu disperare, a fost o contragreutate imperturbabilă, deşi doar în privat, a celor mai rele instincte ale preşedintelui şi avea o experienţă şi o poziţie prea însemnate pentru ca dl Bolton să le poată ignora.
Plecarea lui va lăsa administraţia aproape complet lipsită de lideri înţelepţi şi principiali şi cu curajul necesar de a-l contrazice pe un preşedinte care plasează cu consecvenţă politica şi interesul personal mai presus de securitatea naţională. Nimănui nu-i place ca soldaţii americani să fie menţinuţi într-o situaţie periculoasă pentru ei. Trupele americane n-ar trebui să rămână pe termen indefinit în Siria şi Afganistan.
Detaşarea de forţe, strategia şi obiectivele noastre trebuie să fie reevaluate continuu, iar deciziile trebuie luate pe baza condiţiilor din teren şi a intereselor noastre generale. Asta ar trebui teoretic să facă procesul de luare a deciziilor de la nivelul Consiliului de Securitate Naţională. Când el este eliminat, prima care suferă este securitatea ţării noastre şi a aliaţilor noştri.
Articol de Susan E. Rice [fostă consilieră prezidenţială pe probleme de securitate naţională (2013-2017), fostă ambasadoare americană la ONU], NYT (preluare RADOR)
13
2
