Senatorul John McCain a castigat alegerile primare in statul Florida devenind astfel favoritul republicanilor in cursa pentru Casa Alba. El l-a invins pe fostul guvernator al statului Massachusetts, omul de afaceri Mitt Romney, cu un scor destul de strans de 36 la 31 la suta din voturi.

Fostul primar al New York-ului Rudolph Giuliani s-a clasat doar pe locul trei si ar putea sa-si anunte miercuri retragerea din competitia interna republicana.

In tabara democrata scrutinul a fost castigat detasat de Hillary Clinton, insa competitia din Florida nu este importanta intrucat conducerea partidului a decis ca voturile exprimate in acest stat sa nu fie luate in cosiderare la Conventia Democrata din cauza unor dispute interne.

Alegerile din Florida sunt ultimele inaintea scrutinului din 5 februarie, data cunoscuta sub numele de “supertuesday”, cand electoratul din 21 de state este chemat simultan sa se pronunte asupra candidatilor republicani si democrati.