Procurorul Tribunalului Penal International pentru fosta Iugoslavie (TPII), Serge Brammertz, le-a cerut liderilor croati sa-si asume trecutul si sa lucreze pentru reconciliere, dupa sinuciderea croatului Slobodan Praljak condamnat pentru crime de razboi. "Este regretabil faptul ca Praljak a ales sa-si puna capat zilelor", a declarat Serge Brammertz la AFP, potrivit Le Vif.

Slobodan Praljac, condamnat de tribunal penal pentru fosta IugoslavieFoto: Captura YouTube

"Dar veti intelege ca gandurile mele se indreapta catre victimele si supravietuitorii crimelor pentru care el a fost condamnat", a adaugat Brammertz intr-un e-mail ca raspuns la intrebari.

Miercuri, Slobodan Praljak s-a sinucis prin inghitirea continutului unei fiole cu otrava intr-o sala de judecata a TPII. El tocmai primise confirmarea sentintei sale de 20 de ani de inchisoare pentru crime de razboi si crime impotriva umanitatii comise in timpul razboiului din Bosnia (1992-1995). Rezultatele preliminare ale testului au aratat ca Praljak a murit din cauza insuficientei cardiace cauzate de cianura.

"Hotararea finala in acest caz ramane pe deplin valida", a subliniat Brammertz. "Munca noastra, in calitate de procurori, a fost aceea de a stabili faptele si responsabilitatea inaltilor responsabili si asta am facut", a spus el. In pofida confirmarii sale pentru participarea la o "intreprindere criminala comuna" de epurare etnica in detrimentul bosniacilor in 1993 si 1994, Slobodan Praljak, un fost inalt responsabil militar croat din Bosnia, a fost considerat un erou de catre multi croati, in Bosnia ca si in Croatia.

De asemenea, oficialii croati au fost indignati fata de decizia TPII, sustinuta in apel, care il asocia pe fostul presedinte Franjo Tudjman, considerat in Croatia drept "tatal natiunii", la "intreprinderea criminala" al carei "obiectiv ultim" era purificarea etnica, potrivit Rador.