O barca de lemn in care se aflau opt barbati, care pretind a fi din Coreea de Nord, a esuat in nordul Japoniei, a transmis vineri presa locala, citand politia, informeaza agentia dpa, preluata de Agerpres.

Cei opt barbati au fost gasiti intr-un port de agrement din orasul Yurihonjo, dupa ce un locuitor a sunat la politie joi noaptea, a aratat canalul NHK.

Agentia japoneza Kyodo, care citeaza politia, releva ca barbatii nu aveau rani care sa le puna in pericol viata si pareau sa vorbeasca limba coreeana.

Ei au spus ca au plecat din Coreea de Nord si au incercat sa pescuiasca, dar barca lor, lunga de 20 de metri, a avut probleme si au esuat, a precizat Hachiro Okonogi, seful Comisiei Nationale pentru Siguranta Publica.