Structurile regionale ale partidului de guvernământ din Zimbabwe au cerut vineri, cu o majoritate zdrobitoare, demisia președintelui Robert Mugabe, hotărât să-și păstreze puterea deținută din 1980, transmite AFP.

După foști luptători, opoziție și societatea civilă, opt din cele zece structuri regionale ale ZANU-PF au solicitat vineri demisia lui Mugabe, majoritatea cu vot unanim, conform liderilor teritoriali ce au apărut la televiziunea de stat în cursul serii.

Acest apel în vederea renunțării la funcție accentuează presiunea asupra lui Mugabe, după cel asemănător venit din partea foștilor combatanți din războiul de independență, până acum apropiați ai șefului statului, dar care nu acceptă o succesiune la putere a soției acestuia, Grace Mugabe, scrieAgerpres.

Ei au chemat la o mare adunare, sâmbătă, la Harare, pentru a cere plecarea sa. Dar președintele se agață de putere, iar negocieri erau în curs în capitala țării.

Președintele din Zimbabwe, Robert Mugabe, a sosit vineri la o ceremonie de absolvire la universitatea din capitala Harare, fiind prima sa apariție publică de la preluarea puterii de către armată, relatează Reuters și dpa.

Purtând o robă academică cu culorile albastru și galben, președintele, în vârstă de 93 de ani, s-a așezat într-un fotoliu impozant din lemn în fața sălii în care a avut loc festivitatea. El a fost ovaționat de audiență în timp ce anunța deschiderea ceremoniei.

Robert Mugabe a refuzat categoric joi să renunțe la putere în cursul unor discuții cu generalii care au preluat controlul asupra capitalei Harare, notează AFP.

Plasat în arest la domiciliu în noaptea de marți spre miercuri, șeful statului s-a întâlnit joi pentru prima dată cu comandantul armatei care a preluat conducerea la Harare, a declarat o sursă apropiată armatei.

Lovitura de forță a armatei, unul dintre pilonii regimului, pune la încercare leadershipul celui mai vârstnic șef de stat în exercițiu din lume. Aflat în fruntea unui regim autoritar și represiv de 37 de ani, Robert Mugabe fusese învestit de partidul său pentru alegerile prezidențiale din 2018, în ciuda vârstei înaintate și a sănătății sale fragile.

Fostul vicepreședinte, Emmerson Mnangagwa (75 de ani), a fost demis din funcție la începutul lui noiembrie și a fugit din țară, după un conflict cu prima doamnă a țării, Grace Mugabe (52 de ani). Figură controversată, aceasta are numeroși opozanți în cadrul partidului și al guvernului. Or, după destituirea lui Mnangagwa, Grace Mugabe se afla în poziția ideală pentru a-i succede în funcție soțului său.

Într-un comunicat difuzat vineri dimineața de media de stat, armata preciza că va continua discuțiile cu președintele Mugabe privind "următoarea etapă".