Premierul bulgar Boiko Borisov a apreciat joi, in cursul unei "inspectii" la santierul iesirii catre est a soselei de centura a Sofiei, ca tara sa se afla "in fata Romaniei din nou", referindu-se la raportul Comisiei Europene (CE) cu privire la Mecanismul de Cooperare si Verificare (MCV), relateaza agentia BGNES, potrivit News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Ne vom indeplini angajamentele. Puteti observa ca sunt in fata romaniei din nou. Sunt convins ca, pana la sfarsitul lui 2018, vom face tot ceea ce crea CE sa facem. Sunt optimist. La Bruxelles, ei sunt convinsi ca tot ceea ce trebuie sa facem se va face", a declarat premierul bulgar.

Boirisov a mai declarat caa discutat cu vicepresedintele Comisiei Frans Timmermans si ca acesta i-a spus ca Bulgaria a inregistrat progrese din mai incoace.

"Acest raport este foate obiectiv si multumesc Comisiei Europene si expertilor care au lucrat la el", a declarat joi, vicepremierul bulgar insarcinat cu Reforma Justitiei si Afacerile Externe Ekaterina Zaharieva.

"Nu se fac recomandari noi, s-au inregistrat progrese mari", a adaugat ea in cursul unei vizite de lucru in Kuwait, salutand raportul MCV prezentat de Comisie.

Planul de actiune bulgar prevede insa o continuare a mai multor foi de parcurs pana la sfarsitul lui 2018, a precizat ea.

"Nu ne-am asteptat niciun moment ca Mecanismul sa se incheie anul acesta", a declarat vicepremierul.

"Este clar ca daca vom continua ritmul reformelor este absolut posibil si realist ca Mecanismul sa se incheie pana la sfarsitul mandatului acestei Comisii", a apreciat Zaharieva.

"Acum lucrurile tin de noi", a subliniat ea.

In raportul ei anual cu privire la justitie, publicat miercuri, Comisia Europeana (CE) a avertizat Bucurestiul cu privire la riscul unei involutii, catalogand problema independentei judiciare drept o "sursa de ingrijorari persistente".