Jumatate dintre femeile britanice si o cincime dintre barbati sustin ca au fost victime ale hartuirii sexuale la locul de munca sau intr-un alt loc, arata un sondaj BBC. Dintre femeile care au spus ca au fost hartuite, 63% au declarat ca nu au spus nimanui, iar 79% dintre victimele masculine au pastrat tacerea. Sondajul ComRes pentru BBC Radio 5 a fost facut pe un esantion de peste 2 000 de persoane, scrie BBCNews.

Studiul "Radio 5", facut pe 2.031 de adulti britanici, a constatat ca 37% dintre cei chestionati - 53% dintre femei si 20% dintre barbati - au spus ca au fost victime ale hartuirii sexuale, de la comentarii necorespunzatoare la atacurile sexuale efective.

Mai mult de un sfert dintre cei chestionati au fost hartuiti sub forma de glume necorespunzatoare si aproape unul din sapte a suferit atingeri necorespunzatoare.

Mai multe femei decat barbati au fost vizate de un sef sau de un manager - 30% comparativ cu 12% , barbati- si una din 10 femei care a suferit in urma hartuirii a spus ca si-a parasit locul lor de munca, mai arata studiul.

Acesta a fost comandat dupa ce au izbucnit in spatiul public acuze de harturire sexuala la adresa producatorului Harvey Weinstein. In acest scandal el este acuzat de hartuire sexuala de multe nume grele de la Hollywood intre care Gwyneth Paltrow, Angelina Jolie si Rose McGowan.

Femeile si barbatii care au fost hartuiti sexual si-au dezvaluit experientele pe retelele sociale prin intermediul "me too" pentru a demonstra amploarea problemei la nivel mondial.

Producatorul de la Hollywood insista ca relatiile sexuale pe care le-a avut au fost consensuale.