Negocierile pentru Brexit, la punctul mort: Ambele parti sustin ca mingea e in terenul celeilalte

de R.M.     HotNews.ro
Luni, 9 octombrie 2017, 16:16 Actualitate | Internaţional

Brexit
Foto: pixabay.com
Negocierile privind Brexitul par sa fi intrat intr-un punct mort, fiecare tabara trimitand "mingea" in terenul celeilalte, in prima zi a celei de-a cincea runde de discutii, la Bruxelles, scrie AFP.

Echipele de negociatori s-au regasit luni dupa-amiaza la sediul Comisiei Europene pentru a lansa aceasta sesiune, care ar fi trebuit sa fie urmata, joi, de o conferinta comuna de presa a celor doi sefi de delegatii.

Dar, contrar practicii din ultimele luni, negociatorul sef al UE, Michel Barnier, si omologul sau britanic, David Davis, nu au prevazuta o intalnire luni pentru lansarea rundei, ultima programata inainte de Consiliul European din 19-20 octombrie.

In calendarul ideal al negocierilor, acest summit ar fi trebuit sa marcheze o etapa cruciala, cu perspectiva ca liderii europeni sa accepte deschiderea negocierilor pentru discutiile privind relatiile comerciale cu Londra dupa Brexit. Dar cu conditia sa se inregistreze "progrese suficiente" privind conditiile de divort.

"Mingea e in terenul lor", a spus luni dupa-amiaza Theresa May, in fata Camerei Comunelor. "Dar sunt optimista ca vom primi un raspuns pozitiv", a adaugat ea.

"Nu e chiar un joc cu mingea", a replicat purtatorul de cuvant al Comisiei, Margaritis Schinas, dar "mingea e exact in tabara Marii Britanii", a adaugat el.

Liderii celor 27 de tari care raman in UE cer avansuri concrete pe cele trei dosare considerate prioritare - conditiile financiare ale divortului, soarta expatilor si consecintele Brexitului asupra Irlandei - inainte de a accepta o discutie despre viitoarea relatie.

Europenii sunt cu atat mai pesimisti cu cat sunt ingrijorati de consecintele pentru negocieri legate de fragilitatea premierului Theresa May, dupa discursul de cosmar sustinut saptamana trecuta.

























[P] Camera Consultantilor Fiscali organizeaza examen de atribuire a calitatii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent in Bucuresti, in data de 4 noiembrie 2017

Camera Consultantilor Fiscali este organizatia profesionala de utilitate publica care coordoneaza activitatea de consultanta fiscala din Romania si are in evidenta peste 5.500 de membri la nivel national. Inscrierile la examen se fac in perioada 2 octombrie 2017 - 20 octombrie 2017 pe site-ul http://www.ccfiscali.ro/.

880 vizualizari

  • +7 (7 voturi)    
    Unde sunt (Luni, 9 octombrie 2017, 16:52)

    mitg [utilizator]

    Marii eroi ai Brexitului, Nigel, Boris et al?

    Sa zica ei cum sa se iasa din acest impas.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version