Comandantul suprem al Armatei de Eliberare Nationala (ELN), Nicolas Rodriguez, a ordonat vineri gherilei, ultima activa in Columbia, sa suspende "orice fel de actiuni ofensive" cu incepere de duminica, ziua cand va debuta un armistitiu temporar si bilateral incheiat cu guvernul, transmite AFP.

"Ordon tuturor trupelor, pe intreg teritoriul national, sa inceteze orice fel de actiuni ofensive pentru a respecta deplin armistitiul bilateral", a declarat el intr-o inregistrare video difuzata de ELN pe contul sau de YouTube.

In aceasta inregistrare, comandantul, cunoscut sub numele Gabino, apare intr-o zona de munte, asezat in fata unei mese pe care sunt puse o pusca, un laptop si un talkie-walkie, potrivit Agerpres.