Ministrul american al sanatatii a demisionat in urma unui scandal legat de inchirierea unor avioane private

de M.I.     HotNews.ro
Sâmbătă, 30 septembrie 2017, 1:40 Actualitate | Internaţional


Ministrul american al sanatatii, Tom Price, in centrul unui scandal legat de inchirierea de avioane private pentru deplasari guvernamentale, a demisionat vineri, a anuntat Casa Alba, transmite AFP. Tom Price "si-a prezentat demisia, iar presedintele (Donald Trump) a acceptat-o", a informat executivul american intr-un comunicat, potrivit Agerpres.

Cu cateva minute mai devreme, Donald Trump lasase sa se inteleaga ca orele lui Price in guvern sunt numarate.

"Nu sunt incantat, va pot spune", declarase el in cursul unei discutii cu jurnalistii in gradinile de la Casa Alba, afirmand ca a fost "deceptionat" de ministrul sau.

Publicatia Politico, care a dezvaluit cazul, a contabilizat nu mai putin de 26 de deplasari efectuate de Tom Price in avioane private de la inceputul anului, pentru un total de peste 400.000 de dolari.

In cauza, in special un zbor dus-intors intre Washington si Philadelphia cu un avion inchiriat cu 25.000 de dolari, desi exista numeroase zboruri de linie intre cele doua orase de pe Coasta de Est.

In fata criticilor, ministrul a anuntat joi seara ca va rambursa din propriul buzunar costul acestor calatorii si s-a angajat, de asemenea, sa calatoreasca numai cu zboruri de linie. Fara folos.

Acest medic ortoped de 62 de ani, reprezentand statul Georgia (sud-est) in Camera inferioara a Congresului SUA, este posibil sa plateasca astfel nemultumirea lui Donald Trump legata de esecul reformei Obamacare, emblematica lege a predecesorului sau democrat.

Anuntand numirea lui Tom Price in guvern, presedintele american afirmase ca este "exceptional de calificat pentru a duce la bun sfarsit angajamentul nostru de a abroga si inlocui Obamacare".

Toate tentativele in acest sens au esuat intre timp in Congres, reaminteste AFP.



















255 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă