Lideri conservatori incearca sa il determine pe Wolfgang Schaeuble sa renunte la Ministerul de Finante si sa devina urmatorul presedinte al Bundestagului, unde, spun ei, este nevoie de autoritatea sa, pe fondul ascensiunii extremei drepte, scrie Reuters.

Schaeuble conduce puternicul minister de Finante din 2009.

"Avand in vedere noua situatie de Parlament, Wolfgang Schaeuble ar fi din toate punctele de vedere genul de autoritate parlamentara care ne-ar face bine acum in Reichstag", a declarat Armin Schuster, un expert in politici interne al conservatorilor.

In alegerile de duminica, Alternativa pentru Germania (AfD) a devenit primul partid de extrema dreapta care intra in Parlament in ultima jumatate de secol.

Un membru al comitetului executiv al Uniunii Crestin Democrate condusa de Angela Merkel a afirmat, comentand potentiala alegere a lui Schaeuble ca presedinte al Bundestagului: "Ar fi foarte important - din cauza AfD si a climatului din Parlament".

Schaeuble, membru conservator al Parlamentului din 1972, a refuzat sa discute viitorul sau politic dupa ultimele alegeri.