Premierul britanic Theresa May se va oferi saptamana aceasta sa compenseze pierderi de 20 de miliarde de euro ale bugetului Uniunii Europene dupa Brexit, potrivit unei informatii publicate marti de cotidianul Financial Times, citat de Reuters. Ziarul afirma ca guvernul de la Londra a informat-o despre aceasta intentie pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei.

Oliver Robbins, consilier pentru UE al premierului, si-a asigurat omologii europeni ca Theresa May va mentiona oferta in discursul pe care il va tine vineri la Florenta, arata Financial Times, citand ca surse oficialitati carora li s-au furnizat informatii despre discutiile respective, potrivit Agerpres.