Peste 500 de femei straine care insoteau jihadistii si care au fost capturate in Mosul, in nordul Irakului, cu cei 800 de copii ai lor, au fost transferate duminica intr-un centru de detentie pentru a fi "anchetate inainte de expulzare", a declarat luni, pentru AFP, un membru al consiliului provinciei Ninive.

"Se afla intr-un centru de detentie in Tel Keif, sub controlul fortelor irakiene de securitate, pentru a examina cazurile lor inainte de o eventuala expulzare in alta tara", a afirmat acest oficial, care a preferat sa-si pastreze anonimatul.

Aceste femei si copiii lor se aflau pana acum intr-o tabara la 60 km sud de Mosul, si care era gestionata de organizatiile internationale.

Potrivit unui inalt oficial din securitatea irakiana, este vorba de 509 femei si 813 copii, de 13 nationalitati, din Europa, Asia si American. O sursa din guvernul irakian a precizat ca circa 300 de femei sunt din Turcia.

ONG-ul Norwegian Refugee Council (NRC), care reclama "un acces umanitar la aceste femei si la copii". spune ca femeile provin in principal din Turcia, Azerbaidjan, Rusia si Tadjikistan.

"E vorba de cetateni straini intrati ilegal in tara", a explicat pentru AFP un ministru care a refuzat sa fie identificat.

Oficialul din cadrul Consiliului provincial a precizat ca "transferul acestor familii s-a facut la ordinul premierului Haider al-Abadi" si "ar putea face parte din pregatirile in vederea plecarii spre tarile de origine".

La sfarsitul lui august, fortele irakiene au recucerit bastionul jihadist din Tal Afar (nord), la granita cu Kurdistanul irakian, dupa ce s-au confruntat cu o puternica rezistenta la al-Ayadieh, o localitate unde se refugiasera ultimii jihadisti.

Sute de femei si de copii ai jihadistilor "s-au predat fortelor kurde in nordul al-Ayadieh", au precizat acesti oficiali.