Un preot ce ocupa un post diplomatic al Sfantului Scaun la Washington, suspectat ca a consultat imagini pedo-pornografice, a fost rechemat la Vatican, unde o ancheta a fost deschisa, a anuntat vineri serviciul de presa al Sfantului Scaun, citat de AFP.

Vatican San PietroFoto: Hotnews

"Pe 21 august, Departamentul de Stat american a raportat, pe cale diplomatica, o posibila incalcare a legilor cu privire la imagini pedo-pornografice de catre un membru al corpului diplomatic al Sfantului Scaun acrediat la Washington", explica intr-un comunicat Vaticanul.

Prin urmare, Sfantul Scaun "a rechemat preotul in cauza, care se afla in prezent in Cetatea Vaticanului".

Informatiile furnizate de Statele Unite au fost transmise procurorului de la tribunalul Vaticanului, care a "deschis o ancheta si a inceput deja o colaborare internationala pentru a obtine elemente privind acest caz", mai precizeaza Vaticanul in comunicatul sau, subliniind totodata caracterul confidential al acestei anchete preliminare.