Vladimir Putin, ironic, dupa ce l-a decorat pe Rex Tillerson, in 2013: A inceput sa aiba un anturaj gresit, sper ca va reveni pe drumul cel drept

de R.M.     HotNews.ro
Joi, 7 septembrie 2017, 17:38 Actualitate | Internaţional

Vladimir Putin
Foto: en.kremlin.ru
Presedintele rus Vladimir Putin a ironizat joi o decoratie care i-a fost acordata in 2013 secretarului american de Stat Rex Tillerson, apreciind ca, desi in prezent fostul PDG al gigantului petrolier ExxonMobil are un "anturaj gresit", ar putea reveni "pe calea cea buna", scrie AFP.

Nominalizarea de catre Donald Trump a lui Rex Tillerson ca sef al diplomatiei americane a alarmat criticii presedintelui american, deoarece fostul sef al celui mai mare grup petrolier din lume a lucrat peste 20 de ani cu Rusia iar Vladimir Putin i-a acordat in 2013 Ordinul Prieteniei.

"I-am dat Ordinul Prieteniei lui Tillerson in urma cu ceva timp. Dar (...) a inceput sa aiba un anturaj gresit si a cam trecut de cealalta parte", a declarat presedintele rus, in cadrul unui forum economic la Vladivostok (Extremul orient rusesc).

"Dar sper ca vantul cooperarii, al prieteniei si al colaborarii il va aduce pe drumul cel drept", a continuat acesta, pe un ton de gluma.

Rex Tillerson a lucrat timp de 20 de ani pentru a impune ExxonMobil ca un actor cheie in sectorul petrolier rusesc, semnand contracte faraonice si multiplicand contactele cu Vladimir Putin inainte de a fi numit secretar de Stat in echipa lui Donald Trump.

























Material sustinut de Siemens

"Comorile" detinute de primarii: cum pot fi folosite marile baze de date pentru a imbunatati serviciile oferite cetatenilor. Studiu de caz City Pulse

Brasovul si orasul Aarhus din Danemarca au luat parte timp de trei ani la un proiect inedit de cercetare - City Pulse, finantat de Uniunea Europeana. Pe scurt, scopul proiectului a fost sa colecteze si sa coreleze cat mai multe date despre cele doua orase, iar pe baza acestora primariile sau companiile sa dezvolte aplicatii gratuite care sa imbunatateasca serviciile oferite cetatenilor.

1023 vizualizari

  • -3 (5 voturi)    
    Cu alte cuvinte, (Joi, 7 septembrie 2017, 18:13)

    Rahan5 [utilizator]

    il invita pe Tilerson sa dea o ,,lovitura de stat" contra lui Trump !
    : - ))))
    Ce vremuri frumoase pentru Putin :
    --- Usuraticul de Clinton
    --- Nataraul de Bush,
    ---- Iresponsabilul de Obama
    Cum zice olteanul : ,,Vremea aia, fuse si se duse'' !


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version