Presedintele american Donald Trump a anuntat marti ca autorizeaza Japonia si Coreea de Sud sa achizitioneze arme americane ''ultrasofisticate'', intr-un context de tensiuni puternice cu Phenianul, care a efectuat recent cel de-al saselea sau test nuclear, transmite AFP.

''Autorizez Japonia si Coreea de Sud sa cumpere o cantitate substantial sporita de echipament militar ultrasofisticat din Statele Unite'', a scris Trump pe Twitter, fara a preciza la ce tip de armament face referire. Donald Trump a abordat acest subiect, luni, intr-o convorbire telefonica cu omologul sau sud-coreean Moon Jae-In, potrivit Agerpres.