Marea Britanie si Uniunea Europeana au pozitii legale foarte diferite in privinta asa-numitei note de plata pentru Brexit, a declarat marti ministrul pentru Brexit, David Davis, citat de Reuters.

Dupa o a treia runda de discutii, saptamana trecuta, oficialii au declarat ca diviziunea dintre UE si Marea Britanie privind cat de mult datoreaza Londra ar putea fi cel mai mare obstacol pentru un acord privind Brexit, pana in martie 2019, potrivit news.ro.

"Este clar ca cele doua parti au pozitii legale foarte diferite", a spus Davis in Parlament.

Seful echipei europene de negociere, "Michel Barnier, si cu mine am convenit ca nu anticipam ca vom face progrese importante privind forma finala a acordului final in fiecare runda (de discutii ... n.r.). Este, de asemenea, clar ca exista diferente semnificative care trebuie acoperite in acest sector", a adaugat el.

Davis a mai precizat ca Londra intentioneaza in continuare sa negocieze acordul commercial viitor cu UE in perioada de divort, de doi ani.

Cele doua parti nu au oferit estimari oficiale privind suma pe care ar trebui sa o plateasca Regatul Unit in cadrul Brexit.

Potrivit unor surse europene, consensul in randul negociatorilor UE este ca Marea Britanie va datora cel putin 65 de miliarde de euro, tinand cont de proportia sa in bugetul comun al UE care a fost trasat deja pentru pana in 2020.

Altii estimeaza ca nota de plata ar putea ajunge la 100 de miliarde de euro sau mai mult, daca sunt luate in calcul si alte datorii.

Factura pentru Brexit este un dosar sensibil, atat pe plan intern - unde euroscepticii vor ca suma sa fie cat mai mica posibil - cat si in UE - care cere ca Londra sa isi respecte angajamentele existente fata de blocul comunitar.

A treia runda de negocieri pentru Brexit, care s-a concentrat pe stabilirea termenilor iesirii Londrei din UE, s-a incheiat joi cu un avertisment din partea Bruxelles-ului privind necesitatea de noi eforturi inainte de a putea progresa la discutii despre relatii viitoare.

Negociatorul-sef al Uniunii Europene pentru Brexit Michel Barnier a declarat joi ca nu s-au inregistrat progrese decisive in vreuna dintre principalele teme ale discutiilor.

In replica, ministrul britanic incarcinat cu Brexitul David Davis, negociatorul-sef al Londrei, a indemnat Uniunea Europeana sa dea dovada de "flexibilitate" in vederea unei iesiri din impasul in care au intrat negocierile in vederea divortului intre Regatul Unit si Uniune.