Un tribunal din Rusia a decis miercuri ca regizorul Kirill Serebrennikov, al carui film "Mucenicul", din 2016, a fost nominalizat la Cannes pentru premiul Un Certain Regard si a fost premiat cu "Francois Chalais" ar trebui plasat sub arest la domiciliu pana cand acesta va fi judecat pentru delapidare intr-un dosar pe care fanii artistului spun ca reprezinta o represiune guvernamentala asupra artelor, relateaza Reuters.
Serebrennikov, retinut de anchetatori marti, este banuit de frauda "de proportii", infractiune care se pedepseste cu pana la zece ani de inchisoare, au precizat intr-un comunicat organele de ancheta.
Comitetul de Investigatii al Rusiei a declarat marti ca a suspecteaza deturnarea a cel putin 68 de milioane de ruble (1,15 milioane de dolari) in fonduri de stat destinate unui proiect de arta.
Membrii elitei culturale liberale a tarii se tem ca regizorul a fost persecutat pentru activitatea sa artistica.
Serebrennikov, director artistic la teatrul avangardist al Centrului Gogol din Moscova, neaga acuzatiile.