Politia finlandeza a anuntat sambata ca a arestat alti patru marocani pentru presupusele lor legaturi cu cel suspectat de uciderea a doua persoane si ranirea altor opt in atacul comis vineri, cu cutitul, in orasul Turku, scrie Reuters.

Politia a adaugat, in cadrul unei conferinte de presa, ca atacatorul, care a ajuns in Finlanda anul trecut, pare sa fi ales femei ca victime.

Postul finlandez MTV a relatat, citand surse, ca agresorului marocan i-a fost respinsa solicitarea de azil. Politia a refuzat sa comenteze informatia, dar a precizat ca acesta a "trecut prin procesul de azil".