Google anuleaza inregistrarea siteului Daily Stormer, despre care spune ca "a incalcat termenii nostri de serviciu", potrivitThe Independent. Aceeasi explicatie a fost oferita si de furnizorul de servicii de domeniu GoDaddy, care a refuzat sa mai faca afaceri cu acest site.

Daily StormerFoto: Wikipedia

Aceasta mutare are loc dupa un weekend in care 3 oameni si-au pierdut viata si alti 35 au fost raniti in violentele izbucnite la un mars de extrema dreapta, al militantilor pentru suprematie rasiala, in orasul Charlottesville din statul american Virginia.

Daily Stormer a fost intens criticat dupa ce a publicat un articol in care a batjocorit una dintre victime.

Ben Butler de la GoDaddy a declarat ca firma accepta, in general, dreptul liber al clientilor, chiar daca acest lucru "inseamna uneori sa permiti un continut nemultumitor sau ignorant", dar ca Daily Stormer a mers prea departe prin incurajarea violentei.

"In opinia noastra, in special in ceea ce priveste evenimentele tragice din Charlottesville, Dailystormer.com a intrecut masura si a incurajat si promovat violenta", a afirmat Butler.