Qatarul, izolat de vecinii sai din cauza unei presupuse sustineri a "terorismului", a suprimat vizele de intrare pe teritoriul sau pe care le impunea unui numar de 80 de tari, cu scopul de a stimula turismul si transportul aerian, relateaza AFP. Acest anunt a fost facut intr-o conferinta de presa, miercuri, de catre patronul Qatar Airways Akbar al-Baker si de catre reprezentantiai Departamentului Tursimului din cadrul Ministerului de Interne, potrivit News.ro.

"Scutirea de vize (a 80 de nationalitati) va transforma Qatarul in tara cea mai deschisa" vizitatorilor straini, a declarat reprezentantul Departamentului Turismului Hassan al-Ibrahim.

Qatarul nu are reputatia unei destinatii turistice precum Dubaiul, cu centrele lui comerciale si de vilegiatura.

Tarile de la Golful Persic, inclusiv Qatarul, cer in general ca strainii sa obtina vize, pe care le acorda in baza unor ctiterii restrictive.

Cetatenii acestor 80 de tari care beneficiaza de masura va fi suficient sa prezinte la sosire un pasaport valid pentru a obtine dreptul de a intra in Qatar, a anuntat reprezentantul Ministerului de Interne Mohamed Rached al-Mazroui.

Cetatenii unui numar de 33 de tari vor avea dreptul sa ramana timp de 180 de zile fara viza, iar ai altor 47 de tari vor putea sta timp de 30 de zile fara vize, o perioada care poate fi innoita o singura data.

Numele celor 80 de tari beneficiare nu au fost comunicate si nici data la care intra in vigoare masura.

Insa presa din Qatar a anuntat ca ea va viza in principal cetatenii occidentali.

Doua criterii au fost citate de Mazroui in alegerea nationalitatilor. Primul este din domeniul securitatii, iar al doilea de ordin economic, adica puterea de cumparare a vizitatorilor.

Patronul Qatar Airways a anuntat ca firma sa urmeaza sa beneficieze de aceasta masura si ca-si extinde reteaua in mod continuu. In anul in curs, 62 de noi destinatii destinatii urmeaza sa fie deschise, a spus Baker.

Arabia Saudita, Emiratele Arabe Unite (EAU) si Bahrainul si-au intrerupr relatiile cu Doha pe 5 iunie. Ele si-au inchis frontierele maritime, aeriene sau terestre cu Qatarul, pe care-l acuza ca ￯sustine terorismul￯ si intretine relatii prea stranse cu Iranul, marele rival al Riadului. Qatarul a respins aceste acuzatii in bloc.

Pe 3 august, Qatarul a infiintat un statut de rezident permanent in cazul a trei categorii de straini - o premiera in cazul unei tari arabe de la Golf.

Vor beneficia de acest statut copiii nascuti de mame din Qatar si de mame straine, strainii care "au facut servicii Qatarului" si cei "de ale caror competente tara poate beneficia".