Un barbat a trecut marti dimineata granita enclavei spaniole Mellila din Maroc strigand "Allah Akbar" si a ranit usor, cu un cutit, un politist, anunta AFP.

"Politia a arestat un barbat care a atacat cu un cutit agentii de la punctul de granita Beni-Ensar", a declarat ministrul de Interne, Juan Ignacio Zoido, pe contul sau de Twitter.

"Barbatul a venit alergand si strigand 'Allah Akbar' (Allah este cel mai mare)", a precizat purtatorul de cuvant al politiei, care a mentionat ca atacul a avut loc la ora locala 7,35.

El Pais scrie ca politistii au incercat sa il imobilizeze pe barbat, moment in care politistul a fost ranit.

Purtatorul de cuvant al prefecturii Melilla a mentionat ca agresorul era inarmat cu un cutit "de mari dimensiuni" si ar putea fi de nationalitate marocana.

Spania nu s-a confruntat cu atacuri islamiste de mare anvergura dupa 2004.

In acel an, insa, Spania a fost lovita de cel mai sangeros atentat comis in Europa: zece bombe au explodat intr-un tren in periferia Madridului, ucigand 191 de oameni. Atentatul a fost revendicat in numele al-Qaeda de o celula islamista.

Spania isi exercita suveranitatea asupra enclavelor Ceuta si Melilla din Maroc din 1580 si, respectiv, 1496.