Presedintele Poloniei, Andrzej Duda, a recurs la dreptul de veto in privinta controversatelor legi privind Curtea Suprema si Consiliul National al Magistraturii, acuzate ca reduc independenta justitiei, anunta AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Aceasta lege (privind Curtea Suprema) nu intareste sentimentul de justitie" in societate. "Aceste trebuie rectificate", a spus seful statului, intr-o declaratie.

Cateva mii de persoane au manifestat in intreaga Polonie in ultimele zile impotriva reformelor in justitie pe care puterea conservatoare incearca sa le impuna, acuzand faptul ca supun puterea juridica celei politice.

Miscarea e cu atat mai surprinzatoare cu cat Duda este un aliat al coalitiei de guvernare, cea care a initiat si votat in Parlament modificarile pe care Comisia Europeana le considera inacceptabile.

Presedintele Duda, provenit din partidul aflat la putere PiS si care pana in prezent parea foarte apropiat de acest partid condus de influentul Jaroslaw Kaczynski, a starnit surpriza prin decizia sa, imediat salutata de opozitie.

Cu toate acestea, purtatorul de cuvant al lui Duda a anuntat ca presedintele va promulga o a treia lege controversata privind justitia. Aceasta permite ministrului Justitiei sa inlocuiasca presedintii tuturor tribunalelor de drept comun, fara sa explice motivele.

In Polonia, presedintele are drept de veto asupra unei legi, dar acesta poate fi anulat de o majoritate parlamentara de doua-treimi, in prezenta a cel putin jumatate dintre membrii Parlamentului. PiS nu detine majoritatea de doua-treimi in Parlament.

Saptamana trecuta, Comisia Europeana a somat Varsovia sa suspende aceste reforme, agitand amenintarea unor posibile sanctiuni care ar putea merge pana la suspendarea dreptului de vot in cadrul UE.

Presedintele a sustinut nevoia unei reforme, "dar a unei reforme pozitive" a sistemului judiciar si spune ca s-a consultat cu foarte multi juristi in cursul week-end-ului.

"Nu este in traditia noastra ca procurorul sa se poata amesteca in munca Curtii Supreme", asa cum prevede una dintre legile respinse, a spus procurorul.

Potrivit legii poloneze, adoptata de actuala majoritate, ministrul Justitiei este in acelasi timp si procuror general. Daca legile ar fi intrat in vigoare in forma actuala, ministrul - si majoritatea parlamentara - ar avea o influenta importanta asupra Curtii Supreme si a Consiliului National al Magistraturii.

"Nu vreau ca aceasta situatie sa se agraveze, deoarece ea agraveaza diviziunile in societate. Nu exista decat o singura Polonie, Polonia are nevoie de pace si ma simt responsabil in calitate de presedinte", a declarat seful statului.

Reprezentantii PiS s-au aratat prudenti in comentarii, in conditiile in care conducerea partidului s-a reunit de urgenta, surprinsa de decizia presedintelui.

"Nu sunt entuziasmat de subiectul acestei declaratii", a spus parlamentarul conservator Stanislaw Pieta. "Va trebui acum, cu calm, cand emotiile se vor reduce, dupa vacante, iar spiritele se vor linisti, sa pregatim o noua lege pentru a duce la bun sfarsit marea reforma a justitiei in Polonia, asa cum PiS si presedintele insusi au promis", a adaugat acesta.