Robert Millar, in varsta de 58 de ani, cel mai bun catarator la editia din 1984 a Turului Frantei, a anuntat, printr-un mesaj postat pe site-ul cyclingnews.com, ca a devenit femeie si acum se numeste Philippa York.

"Cyclingnews ar vrea sa o prezinte pe Philippa York. Philippa a colaborat in mod regulat cu acest site timp de mai multi ani si a scris semnandu-se cu numele sau anterior, Robert Millar", se arata pe site-ul specializat in ciclism, citat de news.ro.

"Daca am tinut secreta viata mea privata in toti acesti ani, am facut-o din mai multe motive, evidente in opinia mea. De aceea nu am avut aparitii publice dupa incheierea carierei. Este placut sa vad ca vremurile s-au schimbat in ultimii zece ani", a notat si Philippa York.

Schimbarea sa de sex aminteste de cea a decatlonistului american Bruce Jenner, campion olimpic in 1976, devenit Caitlyn in 2015, la varsta de 66 de ani.

Ciclist profesionist in perioada 1980-1995, Robert Millar a castigat de trei ori titlul de campion al Marii Britanii si are in palmares cinci victorii de etapa la cele trei mari tururi: Turul Frantei, Turul Spaniei si Turul Italiei.