Congresmenul Steve Scalise din Louisiana - al treilea republican din Camera Reprezentantilor - s-a intors miercuri noaptea la terapie intensiva, in timp ce-si continua recuperarea dupa atacul armat din urma cu trei saptamani, care a vizat un meci de baseball al congresmenilor republicani din Alexandria, transmite NBC News.

Medicii au decis sa-l interneze inapoi in sectia de terapie intensiva, din cauza ingrijorarilor cu privire la dezvoltarea unei infectii in rana lui Scalise (51 de ani).

Congresmenul a fost impuscat in zona soldului, fiind internat in stare grava intr-un spital din Washington.

Alte trei persoane au suferit plagi impuscate mai putin grave in urma atacului armat din 14 iunie, dupa ce atacatorul James T. Hodgkinson a inceput sa traga pe un teren de baseball din Alexandria, Virginia, unde congresmenii republicani se antrenau pentru partida anuala cu democratii din Camera Reprezentantilor.

Hodgkisnon (66 de ani) a murit in urma unui schimb de focuri cu autoritatile din Virginia.

Agentii FBI au dezvaluit ca atacatorul avea o lista cu mai multi congresmeni republicani in buzunar, atunci cand a murit in atacul asupra lui Steve Scalise.