Linia aeriana Etihad din Emiratele Arabe Unite a anuntat ca permite, incepand de duminica, imbarcarea pasagerilor cu laptopuri in avioanele catre Statele Unite, scrie Agerpres, citand agentia DPA. Washingtonul a anulat masura interzicerii laptopurilor in avioane doar pentru aceasta companie.

Incepand din luna martie, Statele Unite nu au mai permis accesul cu laptopuri pasagerilor de pe aeroporturile din Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudita, Qatar, Egipt, Turcia, Iordania, Kuweit si Maroc, iar Regatul Unit a adoptat rapid masuri similare impotriva zborurilor din sase tari, de asemenea cu populatie majoritar musulmana. In mai, Washingtonul a anuntat ca ia in considerare o interdictie de acelasi gen si la bordul avioanelor provenite din Europa.

Etihad opereaza 45 de zboruri pe saptamana de la Abu Dhabi catre sase aeroporturi americane. Aeroportul din capitala Emiratelor Arabe Unite este singurul din regiune unde functioneaza un birou american de control inainte de imbarcare, unde se efectueaza controlul vamal si al pasapoartelor.