Monumentele dedicate gloriei Armatei Rosii, ridicate in Polonia dupa 1945, vor fi transferate intr-un fost depozit subteran de rachete nucleare sovietice, a anuntat joi Institutul Polonez pentru Memoria Nationala (IPN), citat de AFP.

Anuntul survine in contextul in care guvernul de dreapta al Partidului Lege si Justitie (PiS) a decis in urma cu un an sa stearga toate urmele dominatiei sovietice in Polonia.

IPN, care a primit in 2016 misiunea de a demonta peste 200 de monumente ridicate in semn de "recunostinta" fata de Armata Rosie, a semnat joi un acord cu Muzeul Razboiului Rece din Podborsko (nord-vest), unde vor fi transferate aceste monumente.

Dar de ce la Podborsko? Deoarece, a explicat presei Jaroslaw Szarek, presedintele IPN, la Podborsko au fost depozitate ani de zile armele nucleare care trebuiau sa distruga lumea democratica.

"Nu putem accepta glorificarea sistemului totalitar care a fost sistemul sovietic, sistemul comunist", a declarat el, potrivit Agerpres.