Şeful echipei de negociere a UE, Michel Barnier, a declarat, după prima rundă de negociere cu Londra, că nu intenţionează să facă vreo concesie Marii Britanii şi a avertizat că vor exista consecinţe "substanţiale" în urma Brexit, relatează news.ro citand BBC News.

Pe de altă parte, secretatul britanic pentru Brexit, David Davis, a declarat că negocierile au avut "un stat promiţător".

Potrivit BBC News, Marea Britanie pare să fi cedat în favoarea UE în privinţa ordinii subiectelor discutate, ceea ce înseamnă că negocierile comerciale nu vor începe imediat.

Întrebat dacă a făcut vreo concesie Marii Britanii, în schimb, Barnier a răspuns că Londra a decis să iasă din UE, nu invers, aşa că fiecare parte trebuie "să îşi asume responsabilitatea şi consecinţele pentru deciziile sale". "Nu intenţionez să fac concesii sau să cer concesii", a insistat el.

"Nu este vorba despre pedeapsă, nu este vorba despre răzbunare", a insistat reprezentantul UE.

"Practic, implementăm decizia luată de Marea Britanie de a ieşi din UE şi de a destrăma 43 de ani de relaţii construite cu răbdare", a spus Barnier.

"Voi face tot ce pot pentru a lăsa emoţiile la o parte şi a mă limita la fapte, cifre şi baza legală şi pentru a lucra cu Marea Britanie pentru a găsi un acord", a promis el.

Înainte de începerea negocierilor, Barnier şi Davis şi-au oferit reciproc cadouri. Davis i-a dat omologului său o primă ediţie a unei cărţi de alpinism în limba franceză, "Regards vers Annapurna", în timp ce Barnier i-a oferit secretarului pentru Brexit un baston tradiţional, sculptat manual, din Savoia.