Peste 1.000 de pompieri se luptă în continuare cu flăcările în incendiul de pădure soldat cu cele mai multe victime din istoria Portugaliei, relatează Reuters. Un pompier a murit în urma arsurilor suferite, la spital, ceea ce ridică numărul total al deceselor la cel puţin 63, potrivit news.ro.

Peste 70 de oameni, inclusiv 13 pompieri, au fost duşi la spital luni, cu arsuri şi răni, în timp ce incendiile au continuat să se extindă în districtele Leiria şi Castelor Branco din centrul ţării.

Comandantul serviciilor de protecţie civilă Elisio Oliveira a declarat că eforturile pompierilor progresează bine, dar incendiul nu este încă sub control. Avioane cu apă, inclusive trimise de Spania şi Franţa, precum şi două batalioane ale armatei au ajutat în lupta cu flăcările.

“Încă este multă pădure ce poate arde”, a spus Rui Barreto, commandant adjunct de pompieri.

Premierul Antonio Costa, care a vizitat duminică zona muntoasă afectată, aflată la aproximativ 200 de kilometri nord-est de Lisabona, a numit incendiul cea mai mare tragedie umană din istoria Portugaliei.

În pofida asigurărilor oferite de Guvern, că răspunsul serviciilor de urgenţă a fost rapid şi adecvat, presa şi locuitorii au pus sub semnul întrebării eficienţa şi planificarea strategică, în condiţiile în care ţara se confruntă annual cu incendii în zone împădurite.

„Deci, ce nu a funcţionat sâmbătă? Tot ce nu a funcţionat de decenii”, a titrat luni cotidianul Publico. Jurnaliştii au criticat lipsa de coordonare între serviciile însărcinate cu prevenirea incendiilor şi pompieri, precum şi administrarea defectuoasă a zonelor împădurite.

Xavier Viegas, un expert în incendiile de vegetaţie, a apreciat că incendiul s-a propagate prea repede şi prea violent pentru ca pompierii să răspundă în unele sate, dar majoritatea deceselor au avut în spate probleme de comunicare ce nu au permis evacuarea la timp a oamenilor.

Cel puţin jumătate dintre victime au murit în maşini, în timp ce au încerca să fugă pe o şosea locală. Multe alte cadavre au fost găsite lângă drum, ceea ce sugerează că şi-au abandonat vehiculele de panică. Pompierul care a murit luni a murit în timp ce încerca să ajute oamenii să iasă din maşini. El a suferit arsuri grave.

O petiţie online care cere anchetarea posibilelor eşecuri a strâns 440 de semnături. Unii locuitori din zonă s-au plâns că au aşteptat pompierii ore la rând, în timp ce casele lor ardeau.

Potrivit poliţiei, un fulger a lovit, probabil un copac, ceea ce a provocat incendiul în regiunea afectată de caniculă. Vântul uscat şi puternic a alimentat, probabil, flăcările.

Procurorul regional a ordonat, totuşi, deschiderea unei anchete pentru a stabili cu exactitate cauzele. Multe incendii de pădure din Portugalia sunt provocate de incendii sau neglijenţă.