Statele Unite si aliatii lor ar castiga un razboi impotriva Coreii de Nord, dar acesta ar fi "catastrofal" pentru populatia civila din regiune, a declarat joi secretarul american al Apararii, Jim Mattis, citat de AFP.

Racheta lansata de Coreea de Nord (arhiva)Foto: Captura YouTube

"Ar fi un razboi catastrofal, in special pentru oamenii inocenti", inclusiv "foarte probabil in Japonia", a spus ministrul, in fata unei comisii a Congresului. "Facem tot ce putem pentru ca acest lucru sa nu se intample si pentru a rezolva asta de maniera diplomatica".

Coreea de nord a masat la granita artilerie si rachete care pot atinge Seulul si care ar face probabil "pagube teribile" in capitala sud-coreeana inainte de a fi distruse, a adaugat el. "Este un razboi pe care in mod fundamental nu il vrem".

Coreea de Nord incearca sa obtine rachete nucleare capabile sa atinga Statele Unite.

Washingtonul considera Phenianul drept "amenintarea cea mai periculoasa si cea mai urgenta pentru pace si securitate".

Presedintele Donald Trump s-a orientat spre Beijing dupa alegeri in incercarea de a frana programul nuclear al Phenianului.

"China a raspuns pozitiv in anumite aspecte", a apreciat Mattis, reamintind ca Beijingul a votat saptamana trecuta o rezolutie a ONU care sanctiona 14 oficiali nord-coreeni.