Manifestatii in Rusia: Opozantul Alexei Navalnii, condamnat la 30 de zile de inchisoare

de I.B.     HotNews.ro
Marţi, 13 iunie 2017, 3:51 Actualitate | Internaţional

Alexei Navalnii
Foto: Agerpres/AP
Opozantul principal al Kremlinului, Alexei Navalnii, a fost condamnat, in noaptea de luni spre marti, la 30 de zile de inchisoare pentru ca ar fi chemat la manifestatii neautorizate desfasurate in toata Rusia, a indicat purtatoarea sa de cuvant, pe Twitter, transmite AFP.

"Sentinta: 30 de zile", a scris Kira Iarmych. Bloggerul anticoruptie, 41 de ani, retinut la iesirea din locuinta sa luni dupa-amiaza, a comparut in fata unui tribunal din Moscova pentru nesupunere fata de fortele de ordine si incalcari ale regulilor privind organizarea manifestatiilor, potrivit Agerpres.

Opozantul numarul unu al Kremlinului, Alexei Navalny, si aproape o mie dintre partizanii sai au fost arestati luni in timp ce au participat la actiune de protest in intreaba Rusia, in cadrul unei zile de mobilizare impotriva coruptiei elitelor, scrie AFP.

Mii de rusi, adeseori foarte tineri, au iesit pe strazi in zeci de orase, inclusiv in apropiere de Kremlin, la Moscova, unde fortele de ordine au incercat sa respinga multimea recurgand uneori si la lovituri de bastoane.

ONG-ul OVD-Info afirma ca a numarat cel putin 600 de oameni arestati la Moscova si 300 la Sankt Petersburg (nord-vest), precizand ca este vorba de date inca preliminare. Multiple arestari au avut loc in orasele de provincie, la Vladivostok (Extremul rient), enclava Kaliningrad (Baltica), Norilsk (marele Nord) si Soci (sud).























1047 vizualizari

  • +1 (3 voturi)    
    # Respect Alexei ! (Marţi, 13 iunie 2017, 8:35)

    un domn [utilizator]

    Si noi am suferit ..12..13 IUNIE 1941, Romanii au vazut holocaustul sovietic timp de 2 3 saptamani...cu destinatia Siberia...URSS nu are cum sa supravietuiasca in 2017 decat prin atitudini gen Mazeta, niulook,echidistanti,gustavi,paulpastou si alte cozi de topor Bolshevice !
  • -1 (3 voturi)    
    Navalnii platit de CIA? (Marţi, 13 iunie 2017, 8:52)

    Zalmoxis [utilizator]

    Vezi afirmatiile lui Udo Ulfkotte despre propagande anti-rusia.
    Udo a deranjat f. tare cu dezvaluirile lui asa ca a fost anihilat.


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version