Corpuri umane si resturi au fost gasite in apa joi, dupa ce o aeronava militara a disparut miercuri, in timp ce efectua un zbor intern. La bordul avionului se aflau peste 100 de persoane, potrivit Reuters.

Trei corpuri, printre care si al unui copil, au fost gasite de o nava la 35 de kilometri de orasul de coasta din sudul orasului Launglon, a declarat armata.

Aeronava a pierdut contactul cu autoritatile aviatice cand se afla la aproximativ 32 de kilometri vest de orasul Dawei si a fost declarata disparuta.

Ulterior, la 218 kilometri de Dawei au fost gasite fragmente din avion.

Aeronava a decolat din orasul Myeik, in sudul Myanmarului, unde se afla bazele militarilor si familiilor lor, si urma sa aterizeze la Yangon, capitala economica a tarii.

Potrivit unui purtator de cuvant al armatei, doua treimi dintre pasageri erau femei si copii, membri ai familiilor unor militari.

Avionul transporta in total 122 de pasageri, dintre care 108 soldati si membrii familiilor acestora si 14 membri ai echiapajului. Printre cei 122 se aflau 15 copii.