Un proiect de lege aprobat vineri seara de Congresul Statelor Unite, care are ca scop diminuarea influentei Rusiei in Asia si Europa, contine si o cerere repetata la adresa Federatiei Ruse de a-si retrage trupele din regiunea separatista transnistreana si propune crearea unui fond de contracarare a influentei ruse, de care sa poata beneficia si Republica Moldova, relateaza sambata Radio Chisinau.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit documentului, Moscova a incercat sa exercite influenta in Europa si Eurasia, inclusiv in fostele state ale Uniunii Sovietice, oferind resurse partidelor politice si altor grupuri care promoveaza xenofobia, subminand astfel unitatea europeana. Guvernul Federatiei Ruse s-a angajat, de asemenea, in practici bine documentate de coruptie ca mijloc de subminare si cumparare a influentei in tarile europene si asiatice, citeaza Radio Chisinau.

Proiectul de lege propune initierea unui fond menit sa diminueze influenta Rusiei, al carui buget pentru perioada 2018-2019 va fi de 250 de milioane de dolari.

Totodata, Congresul SUA ii solicita presedintelui american Donald Trump sa-i ceara Guvernului rus sa-si retraga trupele militare de pe teritoriile Republicii Moldova, Georgiei si Ucrainei si sa inceteze subminarea guvernelor acestor state.