Noul presedinte francez Emmanuel Macron a numit luni in functia de premier un deputat al dreptei moderate, Edouard Philippe, a anuntat secretariatul general al presedintiei, citat de AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Alegerea acestui deputat in varsta de 46 de ani, din afara partidului prezidential Republique en Marche, reflecta vointa tanarului presedinte centrist si pro-european de atragere a dreptei pentru a obtine majoritatea in Adunarea Nationala, la alegerile din iunie, o conditie cheie pentru aplicarea reformelor liberale si sociale pe care le-a promis in campania.

Deputat al Republicanilor, acesta este considerat un apropiat al lui Alain Juppe, potrivit Le Figaro.

"Pentru Macron, este un om de dreapta, care ii permite sa dea inca o dovada a discursului sau 'sa-i reunim pe cei mai buni pentru a guverna'", explica Chloe Morin, de la think-tanku-ul Fondation Jean Jaures.

Nominalizarea lui Edouard Philippe este "o operatiune buna, divizeaza dreapta", spune o sursa apropiata de Emmanuel Macron.

Formarea noului guvern francez, asteptata pentru marti, va fi un alt test de recompunere politica promis de Emmanuel Macron, ales pe baza proiectului sau "nici de dreapta, nici de stanga", la capatul unei campanii care a dezvaluit profunde diviziuni in Franta.

In primul discurs oficial, cel mai tanar presedinte din istoria Frantei a promis duminica sa "uneasca si sa reconcilieze" francezii. In cursul serii, si-a exprimat speranta ca "fiecare om sa profite din mondializare si din deschiderea tarii noastre".

O alta prioritate afisata: Europa, care pentru noul sef de stat "va fi refondata si relansata, deoarece ea ne apara".

Pentru prima sa deplasare in strainatate, Macron se va intalni cu cancelarul german Angela Merkel, si ea bucuroasa de rezultatul alegerilor din Franta, inainte de parlamentarele din septembrie, din Germania.

"Exista o dorinta de a lucra impreuna pe cateva prioritati: securitatea, economia, investitiile si protectia sociala, cu lupta impotriva dumpingului precum si pe problema muncitorilor detasati", au precizat surse din anturajul presedintelui.

Merkel a salutat victoria centristului in fata extremei dreapta, afirmand ca acesta poarta sperantele a "milioane de francezi si a tot atator oameni din Germania si Europa". Dar discutiile nu vor fi usoare.

"In calitate de conservatoare, marja sa de manevra cu Macron este foarte limitata", a recunoscut recent un ministru german, care a preferat sa-si pastreze anonimatul. Dar, "uman, ar trebui sa decurga bine".

Deputatul european Sylvie Goulard, o apropiata a noului presedinte, a precizat ca Parisul nu doreste sa se angajeze intr-o disputa cu Berlinul, pledand din contra pentru "abordari constructive".

Presa germana nu a lasat insa nicio perioada de gratie noului presedinte francez, precizand inca de la alegerea sa sursele previzibile de dezacorduri.

Emmanuel Macron a pledat pentru un "tratat refondator" al UE. Ori, ideea de a reforma tratatele europene, dupa ce Franta a respins prin referendum proiectul de Constitutie europeana din 2005, reprezinta o mare problema la Berlin.

Macron doreste un buget, un parlament si un ministru de Finante pentru zona euro, tot atatea subiecte care risca sa o crispeze pe Merkel si partidul sau crestin-democrat, foarte atasati ortodoxiei financiare.

"Prieten drag. Macron salveaza Europa...si germanii sunt cei care trebuie sa plateasca", scria sambata Der Spiegel.