Relatiile dintre Statele Unite si Rusia nu au mai fost atat de proaste de pe vremea Razboiului Rece si nu se intrevede "un nou inceput", a apreciat duminica secretarul de stat american Rex Tillerson, potrivit Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Relatiile ruso-americane au ajuns "la cel mai scazut nivel din toate timpurile de dupa incheierea razboiului rece, cu un nivel foarte slab de incredere", a declarat Tillerson pe canalul NBC.

"Se considera in general ca asta nu este bine pentru lume (...) si cu siguranta nu este bine pentru noi, pentru poporul american, pentru interesele noastre de securitate nationala", a subliniat seful diplomatiei americane.

El a exclus totodata "un nou inceput" intre Washington si Moscova, dupa modelul "resetarii" lansate in 2009 de presedintele american de atunci, Barack Obama, si de secretarul de stat din acea vreme, Hillary Clinton.

"Cuvinte ca 'relansare' sunt depasite. Nu putem reporni. Nu putem sterge trecutul. Nu putem lua startul din nou. Mergem mai departe cu ce avem", a spus Rex Tillerson.

Joi, purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, intrebat in legatura cu o "dezghetare" a relatiilor dintre cele doua mari puteri, a declarat ca "este prea devreme pentru a trage concluzii". "Simplul fapt ca a existat un dialog este un lucru foarte pozitiv. Presedintii au vorbit la telefon de trei ori si, in continuarea acestui dialog, (secretarul de stat american) Rex Tillerson a fost primit la Moscova, iar (ministrul de externe rus) Serghei Lavrov a fost primit la Washington", a adaugat el. "Cu toate acestea, trebuie sa pastram un optimism prudent pentru moment, pentru ca avem mult de lucru inaintea noastra", a spus Peskov.