Parlamentul European a lansat o procedura ce ar putea duce la ridicarea imunitatii candidatei de extrema-dreapta la presedintia Frantei Marine Le Pen pentru presupusa deturnare de fonduri europene, a declarat miercuri presedintele Legislativului UE, citat de Reuters.

Procurorii francezi au cerut Parlamentului European sa ii ridice imunitatea lui Marine Le Pen, privind un nou dosar legat de suspiciuni de angajari fictive ale unor asistenti parlamentari ai Frontului National, potrivit news.ro.

Cererea "a fost transmisa Comisiei pentru afaceri legale a Parlamentului European, care se ocupa de aceste chestiuni", le-a spus Antonio Tajani alesilor.

Acest pas inseamna inceputul oficial al procedurii.

Parlamentul European ar putea sa o convoace pe candidata de extrema-dreapta la alegerile prezidentiale din Franta, Marine Le Pen, pentru a discuta despre ridicarea imunitatii sale inainte de al doilea tur de scrutin al alegerilor din Franta.

Inainte de a decide ridicarea imunitatii unui europarlamentar, Comisia pentru Afaceri Legale a PE organizeaza de obicei o audiere cu alesul acuzat. Decizia vine, de regula, dupa cateva luni.

In majoritatea cazurilor, imunitatea este ridicata.

Marine Le Pen a dezmintit deja toate acuzatiile aduse, insa reprezentantii Parlamentului European au decis sa-i puna poprire pe jumatate din salariu si indemnizatiile zilnice pentru a recupera cei 300.000 de euro utilizati in mod fraudulos de catre presedinta Frontului National.

PE i-a ridicat anterior imunitatea lui Le Pen in legatura cu imaginile socante postate pe Twitter, care ilustrau o serie de executii comise de catre jihadistii Statului Islamic.