Miscarea candidatului centrist la prezidentialele din Franta, Emmanuel Macron, a fost tinta unei tentative de phishing, in martie, posibil din partea unei grupari rusesti, potrivit unui raport prezentat marti de societatea nipona de securitate cibernetica Trend Micro, scrie AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Phishing-ul consta in incercarea de a pacali o persoana ca primeste un e-mail de la o companie unde este inscrisa sau ca se afla pe un site pe care doreste sa il acceseze, pentru a fura date personale.

Potrivit Trend Micro, gruparea de hackeri rusi Pawn Storm, cunoscuta si ca Fancy Bears, Tsar Team sau APT28, si acuzata deja ca a atacat Partidul Democrat in perioada campaniei electorale din SUA, ar fi responsabila de aceasta tentativa care a vizat En Marche!, miscarea lui Emmanuel Macron, care a terminat primul tur al alegerilor pe primul loc.

"Exista in continuare o incertitudine tehnica in atribuire, chiar daca am redus-o pe cat posibil", explica Loic Guezo, analiste pentru Europa de Sud la Trend Micro, "dar am analizat un mod de operare cu date compilate pe doi ani, ceea ce ne-a permis sa determinam sursa".

Grupul de hackeri este suspectat de legaturi cu serviciile secrete rusesti.

Purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, a negat luni orice ingerinta ruseasca in campania din Franta.

"Ce grupari? De unde vin? De ce Rusia? Ne reaminteste de acuzatiile din partea Washingtonului care raman in continuare nedovedite si care nu fac cinste autorilor unor astfel de declaratii", a spus acesta.

Aceasta tentativa de "phishing" face parte dintr-o campanie mai larga a grupului de hackeri, potrivit raportului Trend Micro.

Pawn Storm a incercat, in ultimii doi ani, sa afle date personale din cele mai diverse domenii, de la presa, precum Al Jazeera SAU New York Times, pana la ministere din Albania sau Armenia.

Pe lista tentativelor detectate apar, pa langa Partidul Democrat americane, partidul CDU al cancelarului Angela Merkel sau serviciile presedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan.

Emmanuel Macron a denuntat in februarie "atacuri repetate" asupra site-ului sau de campanie din partea hackerilor, dintre care "multi" provin din Ucraina, precum si propagarea unor zvonuri sau "afirmatii defaimatoare" la adresa sa de catre site-urile rusesti in franceza Sputnik si Russia Today.