Autoritatile din Rusia au retinut un nou suspect in ancheta cu privire la atacul cu bomba care a avut loc pe 3 aprilie in metroul din Sankt-Petersburg, a declarat, pentru Reuters, o sursa familiara cu ancheta.

14 persoane au fost ucise in atacul care a avut loc pe 3 aprilie. Suspectul este a noua persoana arestata sub suspiciunea ca ar fi colaborat cu Akbarzhon Jalilov, autorul atentatului, care a fost, la randul sau, ucis in explozie.

Serviciul Federal de Securitate din Rusia (FSB) a identificat persoana retinuta ca fiind Abror Azimov, nascut in 1990 si originar din Asia Centrala. FSB-ul l-a descris ca fiind unul dintre organizatorii atacului, care se presupune ca l-a antrenat pe Jalilov.

Azimov a fost retinut luni, intr-o localitate din regiunea Moscovei. Alti doi suspecti au fost deja retinuti in aceeasi suburbie din Moscova. Presa rusa a raportat, anterior, ca atentatorul a efectual un apel telefonic catre cineva din Moscova inainte de atac.