​Coreea de Nord a prezentat sambata ceea ce pareau sa fie noi rachete cu raza lunga si noi rachete ce pot fi lansate de pe submarine la aniversarea a 105 ani de la nasterea fondatorului tarii, Kim Il Sung, in conditiile in care un portavion american si grupul sau de lupta este pe drum spre regiune, scrie Reuters.

Rachete la parada din Coreea de NordFoto: Captura YouTube

Un atac al SUA asupra unui aeroport din Siria a ridicat intrebari in privinta planurilor lui Donald Trump pentru Coreea de Nord, care a desfasurat cateva teste nucleare si cu rachete, sfidand ONU si sanctiunile internationale si amenintand regulat ca va distruge Statele Unite.

Liderul nord-coreeam Kim Jong Un, nepotul lui Kim Il Sung, a supervizat parada “Ziua Soarelui” din Phenian imbracat intr-un costum negru, parand relaxat si razand cu adjunctii sai.

Soldati batand pas de parada si fanfare au umplut Piata Kim Il Sung, urmati de tancuri, mai multe sisteme de lansat rachete si alte arme.

Avioane cu un singur motor au zburat pe cer intr-o formatie care arata ca numarul 105.

Choe Ryong Hae, un apropiat colaborator al lui Kim Jong Un s-a adresat multimii care umplea piata cu un avertisment belicos catre SUA.

“Daca Statele Unite ne provoaca in mod nechibzuit, puterea noastra revolutionara va replica instantaneu cu o lovitura devastatoare si vom raspunde razboiului total cu un razboi total si razboiului nuclear cu stilul nostru de lovituri nucleare”, a spus el.

Spre deosebire de alte parade, nu a parut sa fie niciun inalt oficial chinez la tribuna. China este principalul aliat al Coreii de Nord, dar a criticat testele Phenianului si a sprijinit sanctiunile ONU.

Nordul a anuntat ca a dezvoltat si va lansa o racheta care poate lovi Statele Unite, dar oficiali si experti apreciaza ca va mai dura pana cand va stapani tehnologia necesara.

Pe de alta parte, analisti in armament cred ca unele dintre rachetele prezentate la parada sunt noi tipuri de rachete balisticie intercontinentale (ICBM).

La parada au aparut doua noi tipuri de ICBM pe lansatoare montate pe camioane, sugerand ca Phenianul lucreaza la “un nou concept” de astfel de rachete, spune expertul Melissa Hanham.

“Totusi, Coreea de Nord are obiceiul sa arate noi concepte la parade inainte de a le testa sau a le lansa”, a adaugat Hanham.

Armata Phenianului a promis vineri un "raspuns fara mila"la orice provocare americana, intr-o declaratie publicata vineri de KCNA, agentia oficiala de presa a Coreei de Nord, tara suspectata ca incearca sa efectueze in acest weekend un test nuclear, potrivit AFP.

Mentionand recentul atac american in Siria, armata nord-coreeana a afirmat ca administratia lui Donald Trump a "intrat in era amenintarilor deschise si a santajului" impotriva Coreei de Nord.

Donald Trump a promis joi ca "problema" nord-coreeana va fi "tratata". El anuntase anterior trimiterea spre peninsula coreeana a portavionului USS Carl Vinson, escortat de trei nave lansatoare de rachete, apoi a evocat o "armada" incluzand si submarine.

Coreea de Nord a promis sa raspunda fata de "stupida" trimitere a acestui grup aeronaval, declarandu-se gata de "razboi".