Regimul nord-coreean a lansat miercuri dimineata o noua racheta balistica cu raza medie de actiune din portul estic Sinpo, care s-a prabusit dupa aproximativ 60 de kilometri de zbor in Marea Japoniei, potrivit oficialilor de la Washington si Seul, relateaza BBC News.

De asemenea, lansarea rachetei balistice are loc cu doar o zi inainte de o intalnire mult asteptata intre presedintele Chinei, Xi Jinping, si liderul Statelor Unite, Donald Trump. Cei doi lideri ar urma sa discute inclusiv despre amenintarea reprezentata de programul nuclear dezvoltat de Phenian, citeaza News.ro

Aceasta lansare reprezinta o noua incalcare a rezolutiei Natiunilor Unite.

Secretarul Rex Tillerson a spus ca este vorba de "inca o lansare" a unei rachete balistice cu raza medie de actiune.

"Statele Unite au vorbit destul despre Coreea de Nord. Nu mai avem niciun comentariu".

Comandamentul Pacific al SUA a anuntat ca este vorba de o racheta balistica cu raza medie de actiune KN-15.

De asemenea, militarii au concluzionat ca ultima lansare nu reprezinta o amenintare pentru Statele Unite.

Japonia a catalogat lansarea drept o noua provocare, in vreme ce sud-coreenii au condamnat o "provocare clara" la adresa Natiunilor Unite si o "amenintare la adresa pacii si sigurantei comunitatii internationale, precum si a peninsulei Coreene".