La prima sa vizita la NATO, secretarul de stat american Rex Tillerson a cerut vineri aliatilor sai europeni sa cheltuiasca mai mult pentru a prezerva legatura transatlantica, scrie AFP.

Noul sef al diplomatiei americane a asistat la Bruxelles la prima sa reuniune a ministrilor Afacerilor externe din cele 28 de tari ale Aliantei atlantice, in conditiile in care Europa este ingrijorata de securitatea colectiva dupa ajungerea la putere a lui Donald Trump, perceput drept un izolationist.

Statele Unite, prima putere militara mondiala - cu un buget anual pe care presedintele american vrea sa-l aduca in 2018 la 639 miliarde de dolari - asigura 68% din cheltuielile de aparare cumulate ale membrilor NATO.

De ani de zile, Washingtonul se plange de un dezechilibru in privinta acestor cheltuieli. Ca si predecesorul sau democrat Barack Obama, Donald Trump cere ca toate tarile membre sa cheltuiasca cel putin 2% din PIB pentru aparare.

Europenii s-au angajat sa atinga acest obiectiv in zece ani, in cadrul summitului NATO din Tara Galilor, in 2014. In prezent, doar cinci tari respecta acest prag.

Imediat ce a ajuns la Bruxelles, discretul Rex Tillerson a cerut Europei sa "creasca" banii alocati investitiilor militare.

"Aliatii care nu au programe concrete pentru a cheltui 2% din PIB in materie de aparare pana in 2024 trebuie sa le creeze acum. Cele care au un program pentru a atinge 2% trebuie sa-si accelereze eforturile si sa produca rezultate", a spus acesta.

"SUA nu mai pot sa mentina o cota disproportionata a cheltuielilor de aparare ale NATO", a avertizat seful diplomatiei americane. SUA aloca 3,6% din PIB pentru aparare.