Ucigasul unui fost parlamentar rus critic al Kremlinului era un cetatean ucrainean instruit pentru a fi agent al guvernului rus, a declarat vineri un consilier al ministrului ucrainean de interne Arsen Avakov, dupa crima care a avut loc joi in centrul Kievului, informeaza agentia DPA.

Criminalul, Pavel Parsov, a trecut in secret granita Ucrainei in Belarus in 2015 si si-a continuat drumul spre Rusia, unde a fost antrenat in sabotaj si insarcinat sa se infiltreze in armata ucraineana, a explicat acest oficial, Anton Gerascenko, intr-o postare pe Facebook, potrivit Agerpres.

Parsov a servit apoi in Garda Nationala a Ucrainei timp de un an, potrivit oficialului ucrainean. Conform informatiilor politiei, Parsov ar fi avut acum varsta de 28 de ani.

Fostul parlamentar rus Denis Voronenkov, un critic vehement al Kremlinului, a fost impuscat mortal joi in fata unui hotel de lux din centrul Kievului. Un bodyguard a reusit sa-l raneasca pe atacator, care a murit mai tarziu.

Presedintele ucrainean Petro Porosenko a calificat crima drept un "act de terorism de stat din partea Rusiei", cu semne de implicare a unor agenti rusi.

Kremlinul a respins cu promptitudine aceste acuzatii, condamnand afirmatiile privind implicarea statului rus in crima ca fiind "absurde".

Voronenkov era considerat un martor in dosarul impotriva fostului presedinte ucrainean pro-rus Viktor Ianukovici, acuzat de tradare si demis in urma cu trei ani pe fondul unor proteste de masa prin care s-au cerut legaturi mai stranse cu Occidentul.