Tribunalul Constanta judeca miercuri contestatia DNA la decizia de liberare conditionata a lui Mircea Basescu, condamnat la patru de ani de inchisoare pentru trafic de influenta, data de Judecatoria Medgidia in urma cu o luna, decizia instantei urmand sa fie definitiva, potrivit News.ro.

Procurorii anticoruptie au contestat in 17 februarie decizia data cu o zi mai devreme de Judecatoria Medgidia, care a admis solicitarea formulata de catre Mircea Basescu, hotarand ca acesta poate fi liberat conditionat. Atunci, Judecatoria Medgidia decisese ca solicitarea este intemeiata.

"Instanta apreciaza ca aceasta este intemeiata si va fi admisa, fiind intrunite cerintele art.59 Cod Penal, intrucat condamnatul a avut o evolutie corespunzatoare a conduitei pe perioada detentiei, fapt ce dovedeste dobandirea capacitatii concrete de mobilizare si responsabilizare in sensul reintegrarii sale licite in societate", se preciza in motivarea instantei.

Mircea Basescu a mai cerut sa fie liberat conditionat si in toamna anului trecut, decizia Judecatoriei Medgidia fiindu-i favorabila si atunci.

Astfel, in data de 6 octombrie 2016, Judecatoria a admis solicitarea, dar sentinta a fost atacata la Tribunalul Constanta. Instanta a decis sa admita contestatia DNA, iar Mircea Basescu a ramas in penitenciar. Mai mult, Tribunalul Constanta a hotarat atunci ca Mircea Basescu poate formula o noua cerere de liberare conditionata dupa 1 februarie 2017.

De asemenea, tot in urma cu o luna, a fost schimbat si regimul de detentie pentru Mircea Basescu de la semideschis la deschis, el fiind mutat de la Penitenciarul Poarta Alba la sectia exterioara a acestuia de la Valu lui Traian.

Mircea Basescu a fost condamnat definitiv, in iunie 2016, de Curtea de Apel Constanta, la patru ani de inchisoare cu executare pentru trafic de influenta, in dosarul in care a fost judecat pentru ca ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni pe langa magistrati pentru solutionarea unui proces care il viza pe Sandu Anghel. Instanta a pastrat astfel decizia data initial de Tribunalul Constanta, in ianuarie 2016.

In acelasi dosar, Marian Capatana a primit trei ani de inchisoare cu executare pentru complicitate la trafic de influenta.