Presedintele turc Recep Tayyip Erdogan a atacat-o duminica personal pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei, pe care a acuzat-o de "practici naziste", referindu-se la interzicerea unor mitinguri electorale in favoarea taberei "da" in referendumul turc de la 16 aprilie, relateaza News.ro citand AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Tu ai recurs in acest moment la practici naziste", i-a transmis Erdogan lui Merkel intr-un discurs televizat.

"Impotriva cui? A fratilor mei, cetateni turci din Germania si a ministrilor frati", care au incercat sa se duca in Germania, in urma cu doua saptamani, pentru a face campanie in favoarea sporirii puterilor prezidentiale in Turcia.

Erdogan, despre jurnalistul german incarcerat in Turcia: "Multumesc lui Allah ca a fost arestat"

Pe de alta parte, el l-a acuzat pe jurnalistul german incarcerat in Turcia ca este un agent terorist. "Ii multumesc lui Allah ca a fost arestat", a spus Erdogan, potrivit Reuters.

Seful statului turc a facut aceasta declaratie la o reuniune a unei fundatii islamice, la Istanbul.

El a anuntat ca Deniz Yucel, corespondentul ziarului german Die Welt in Turcia, va fi judecat de sistemul judiciar independent turc.

Yucel, care are dubla cetatenie, germana si turca, a fost arestat luna trecuta, cand a fost acuzat de propaganda in favoarea unui organizatii teroriste si incitare la violenta publica.

Jurnalistul a fost retinut dupa ce a scris despre e-mailuri pe care un grup de hackeri de stanga le-ar fi furat dintr-un cont privat al lui Berat Albayrak, ministrul turc al Energiei si ginerele lui Erdogan.

Yucel este primul jurnalist retinut in Turcia in cadrul epurarilor lansate dupa puciul esuat de la 15 iulie care vizeaza inclusiv presa.

Berlinul a respins deja ca "absolut fara fundament" acuzatii anteriorare potrivit carora jurnalistul ar fi spion.