Liderul extremei drepte, Marine Le Pen se afla la egalitate cu centristul Emmanuel Macron. Fiecare se bucura de un procentaj de 26% din intentiile de vot in primul tur al alegerilor prezidentiale din Franta, arata un sondaj Kantar Sofres-Onepoint, potrivit Reuters.

Marine Le Pen si Emmanuel MacronFoto: Wikipedia

A treia pozitie este ocupata de conservatorul Francois Fillon, care a cumulat 17% din intentiile de vot, ceea ce inseamna ca ar fi eliminat din turul al doilea.

La egalitate, pe locul al patrulea se afla socialistul Benoit Hamon si candidatul de stanga Jean-Luc Melenchon, cu 12% din intentiile de vot.

Alegerile prezidentiale din Franta se desfasoara in doua tururi de scrutin - pe 23 aprilie, respectiv 7 mai.