Fostul ministru britanic de Finante George Osborne, care a parasit guvernul dupa Brexit, va deveni redactor sef al cotidianului londonez gratuit Evening Standard, care apartine magnatului rus Evgheni Lebedev, scrie AFP.

George OsborneFoto: Arhiva personala

Fostul ministru al lui David Cameron, care este si consilier in cadrul celei mai mari societati de gestiune de active din lume, isi pastreaza functia de deputat in circumscriptia Tatton (nord-vest).

Osborne, in varsta de 45 de ani, a plecat de la ministerul de Finante in iulie 2016, dupa votul britanicilor pentru iesirea din UE, avand in vedere angajamentul sau total pentru proiectul european.

"Este o mare onoare sa pot conduce echipa editoriala" a Evening Standard, "o institutie care joaca un mare rol in viata orasului si a locuitorilor sai", a comentat, pe site-ul ziarului, Osborne, care va prelua aceasta functie in mai.

Proprietarul Standard, Evgheni Lebedev, care detine si ziarul online The Independent, s-a declarat "mandru" sa aiba un "redactor sef de asemenea calitate".

George Osborne primeste, pentru functia de consilier la BlackRock, un post pentru care lucreaza patru zile pe luna, 650.000 de lire pe an (748.000 euro).