Turcia trebuie sa ramana in NATO, in ciuda crizei dintre Ankara si mai multe tari europene, dar Aliatii nu trebuie sa "abandoneze" opozantii puterii turce, a declarat miercuri, pentru AFP, ministrul german al Apararii.

Ursula von der Leyen nu a purtat hijab in Arabaia SauditaFoto: Captura YouTube

"Turcia nu ne faciliteaza sarcinile in cadrul NATO", a recunoscut Ursula Von der Leyen, in conditiile in care Ankara foloseste o retorica foarte dura, de doua saptamani, impotriva europenilor, dupa ce mai multor ministri turci li s-a interzis participarea la mitinguri pro-Erdogan organizate de diaspora turca.

"Dar nimeni sa nu isi imagineze ca o Turcie in afara NATO ne va asculta mai bine", a avertizat Von der Leyen.

Ministrul, care a facut parte din toate cabinetele conduse de cancelarul Angela Merkel de 11 ani, considera ca mentinerea in NATO este un semnal adresat opozantilor presedintelui turc Recep Tayyip Erdogan.

"Nu trebuie sa abandonam numerosii turci care nu vor o extindere a puterilor presedintelui", miza referendumului din 16 aprilie in Turcia, a adaugat ea.

Disputa cu Turcia vizeaza in special Germania si Olanda, care au impiedicat mai multi ministri turci sa participe la campanii electorale pe teritoriul lor pentru referendumul din 16 aprilie.

Erdogan a acuzat Berlinul ca foloseste metode "naziste", ca sustine "teroristii" din tara sa si ca promoveaza "Nu"-ul la referendum. Acesta a evocat de asemenea rolul jucat de Olanda in genocidul de la Srebrenica, comis in 1995 in fosta Iugoslavie, amenintand Haga cu represalii.

Marti, ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, a acuzat Turcia ca incearca prin astfel de "provocari" impotriva Europei sa pozeze in "victima".