Membrii Camerei Lorzilor au respins tentativele liberal-democratilor de a reintroduce amendamentele adoptate saptamana trecuta la legea pentru activarea Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, eliminand ultimul obstacol parlamentar din calea premierului Theresa May pentru a da startul negocierilor pentru "divortul de UE", relateaza The Guardian.

Primul amendament discutat prevedea ca premierul nu ar fi putut declansa Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona decat daca garanta apararea drepturilor cetatenilor UE, potrivit News.ro.

Doua sute saptezeci si patru de membri ai camerei superioare a Parlamentului a votat impotriva amendamentului si 135 pentru.

Cel de-al doilea amendament prevedea ca Parlamentul sa aiba votul decisiv asupra acordului propriu-zis de iesire din UE. Acesta a fost respins cu 274 de voturi impotriva textului la 118 pentru.

Ambele texte, adoptate saptamana trecuta de Camera Lorzilor, au fost respinse cu cateva ore mai devreme de Camera Comunelor, care a retrimis proiectul de lege in forma initiala in camera superioara a Legislativului.

Legea va intra in vigoare dupa ce va fi aprobata de regina, probabil marti dimineata.

Dupa aceea, premierul Theresa May poate declansa oricand Brexit. Purtatorul sau de cuvant a insistat, insa, ca termenul este sfarsitul lunii martie.

Sturgeon spune ca Scotia va cere un referendum pentru independenta dupa ce se vor stabili clar termenii Brexitului

Premierul scotian Nicola Sturgeon a declarat ca va cere organizarea unui referendum pentru independenta Scotiei la sfarsitul lui 2018 sau inceputul lui 2019, in momemntul in care termenii iesirii Marii Britanii din UE vor fi clari, transmite Reuters. Intrebata daca ea crede ca ar castiga un astfel de scrutin, Sturgeon a raspuns ca da.

Un al doilea referendum scotian pentru independenta ar dezbina si ar cauza o uriasa incertitudine economica in cel mai prost moment posibil pentru Marea Britanie, a replicat un purtator de cuvant al premierului Theresa May.

Premierul britanic Theresa May este hotarata sa lanseze procedura de doi ani de scoatere a tarii din Uniunea Europeana.

Sturgeon a cerut in mai multe randuri ca Scotiei sa i se permita sa isi negocieze propria intelegere cu UE dupa ce Brexitul este incheiat.

Cum pot scotienii sa organizeze consultarea pentru independenta:

Pentru a declansa scrutinul, Sturgeon trebuie intai sa ceara acordul parlamentului scotian - pe care probabil il va obtine - si apoi al parlamentului britanic, printr-un ordin conform Sectiunii 30, o cale de transfer a puterii de la Londra la parlamentul scotian.

Potrivit Telegraph, Theresa May va accepta in principiu referendumul, dar va refuza sa faca transferul de putere pana dupa Brexit, argumentand ca ar fi incorect sa se intample inainte ca scotienii sa poata sa aleaga in cunostinta de cauza.