Cea mai inalta instanta judiciara din Coreea de Sud a aprobat vineri destituirea presedintei Park Geun-Hye, obligata sa paraseasca scena politica in urma unui rasunator scandal de coruptie, transmite AFP.

In urma hotararii, Park Geun-Hye trebuie sa plece de la Casa Albastra, resedinta prezidentiala, iar in termen de 60 de zile vor fi organizate alegeri anticipate pentru functia suprema in stat.

Park Geun-Hye, primul sef de stat sud-coreean destituit in acest fel, isi pierde imunitatea prezidentiala, ceea ce o va expune la eventuale puneri sub acuzare, potrivit Agerpres.