Europarlamentarii au votat joi pentru ridicarea imunitatii candidatei de extreama dreapta la presedintia Frantei, Marine Le Pen, informeaza Reuters. Masura vine dupa ce Marine Le Pen a postat pe Twitter imagini grafice cu executiile comise de Statul Islamic.

Marine Le PenFoto: Agerpres/AP

Le Pen, care conduce partidul Frontul National in legislatura europeana, face subiectul unei investigatii in Franta dupa ce a postat pe Twitter in decembrie 2015 3 imagini grafice cu executii efectuate de Statul Islamic, inclusiv una cu decapitarea jurnalistului american James Foley.

Votul de joi, in sedinta plenara a PE, a confirmat decizia preliminara luata marti de comisia de afaceri legale din legislatura europeana.